Cine nu ne vrea în Schengen

Nu-mi dau seama dacă a fost corect ca milioanelor de români onești să li se refuze intrarea în spațiul Schengen, ca beneficiari de drept, pe motiv că statul lor e corupt.

Unii spun că România e pregătită de mult timp, tehnic vorbind, să apere cei peste 2000 de kilometri de graniță a UE – fără să punem la socoteală lungimile pe Bulgaria și Ungaria -, suprapusă pe frontiera națională, și că seria MCV-urilor negative – cu excepția ultimilor doi ani – este doar o găselniță a Occidentului, ca să ne pună bețe-n roate.

Ba, chiar și actualul ministru al Justiției, Raluca Prună, abia întoarsă de la JAI, spune că MCV și acceptarea României în spațiul Schengen sunt două „mecanisme” diferite, independente, percepute ca atare de leadership-ul Uniunii, practic fără cauzalitate directă.

Mai sunt și cei care spun că România nici n-ar fi atât de coruptă pe cât i s-a dus buhul, țara noastră urcând, de-a lungul lui 2015, 11 locuri în topul Indicelui de Percepție a Corupției, poziționându-se, mai nou, pe locul 58, înaintea unor țări precum Italia, Turcia, Bulgaria, Serbia sau Albania.

Dar, dincolo de percepția tehnică a integrării unui stat într-un sistem transfrontalier, e posibil ca toți cei care au inclus corupția în ecuația accederii României în spațiul liberei circulații, să fi avut dreptate.

Dacă până la declanșarea crizei refugiaților, lucrurile puteau fi, mai mult sau mai puțin, interpretabile, de la acest punct încolo, corupția la nivel de stat devine mai mult decât periculoasă.

O poliție de frontieră coruptă, un sistem vamal corupt, ineficiența instituțiilor de supraveghere și control, șubrezite de canonada corupției generalizate, toate la un loc pot genera veriga slabă a frontierelor UE.

Și ce ar trebui să înțeleagă, în ultimă instanță, Bruxelles-ul și compania, câtă vreme, la București, parlamentari lipsiți de responsabilitate, de simțul măsurii, de percepția justă și necesară a poziției lor – în fruntea unui stat care se dorește a fi „de drept” -, conferită de încrederea electoratului, merg în plenul parlamentar cu nonșalanța „artistică” a clovnului care descinde, guraliv și exagerat, în arena Circului de Stat.

Ce să înțeleagă acești europeni, martori ai opoziției manifeste a parlamentarului român, față cu cererile repetate ale Justiției, de ridicare a imunității unora dintre colegii lor, certați cu legea? Cum să interpreteze altfel, decât ca pe o imixtiune în actul de justiție, votul de respingere a cererilor DNA?

„Independența sistemului judiciar și respectarea hotărârilor judecătorești continuă să se confrunte cu provocări. Reforma codurilor penale este pusă sub semnul întrebării în Parlament. Deciziile adoptate de Parlament cu privire la faptul de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe niște cetățeni obișnuiți sunt în continuare lipsite de criterii obiective. Există măsuri îmbunătățite de combatere a corupției generale, dar nu la scara și cu voința politică necesară pentru a remedia această problemă, care este recunoscută pe scară largă drept o problemă sistemică” se arată în raportul MCV.

Dincolo, însă, de răvășitul oilor negre ale democrației autohtone – anume, bună parte dintre parlamentarii români -, Comisia Europeană a apreciat, la justa valoare, schimbarea în bine a Justiției din România, de-a lungul ultimilor trei ani. Fapt ce denotă limpezirea situației, în bună măsură.

„Rezultatele obținute de principalele instituții judiciare și de integritate în ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt sunt în continuare impresionante. Sistemul judiciar în ansamblul său a continuat să dea dovadă de profesionalism, inclusiv de capacitate de adaptare la schimbările semnificative ale codurilor civile și penale, de eforturi în vederea unificării jurisprudenței și de voința de a apăra independența sistemului judiciar. România a continuat să facă progrese în direcția îndeplinirii obiectivelor de referință ale MCV”, arată raportul.

Ei bine, pe fondul acesta, și dincolo de părerea unora, potrivit cărora România e gata să pătrundă într-un „spațiu inutil”, mort și îngropat, cred că traversăm un moment prielnic spre a cere, din nou – implicit ca o declarație de continuitate și consecvență -, să ni se dea dreptul, legitim, la a fi parte – una extrem de importantă, mai ales în actuala conjunctură politică – a Schengen.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU